Descriu firescul gratis. Prima pagină.

Ideea de blog este, poate, cea mai neinspirată tâmpenie care-mi bântuie capul de vreo câteva luni. (Recunosc. Mi-a venit la un moment dat când mă machiam zilnic. La momentul ăla în care câțiva oameni care scriu IMPECABIL mi-au spus că am un praf de talent. Oameni mari, pe cuvânt. Apar în ziare și pe la televizor astăzi. Mi-am zburlit penele. Gâdilă orgoliul treburile astea. A durat fix un minut. Și minutul ăla a trecut demult.)

Între timp s-au întâmplat multe, multe de tot. De la dat demisia până la plecat din țară, de la întors acasă dar nu în buricul târgului, unde se dă ora exactă, ci printre oameni care vorbesc cu accent și sunt urâți de bucureșteni. Din exterior, la prima vedere, lucrurile nu se văd prea bine: „Doamne, ce s-a dus în cap fata asta. Păcat” Și mie îmi place de mor senzația pe care le-o las oamenilor astăzi: aia că m-aș fi plafonat.

Totuși, faptul că mă alătur unei turme de oameni care-și fac blog fără să aibă nimic de spus mă face să mă simt tare umană. Moda asta frenetică: am clipit mai des… Hm… Hai să scriu pe blog. Am făcut o ciulama. O pozez. O pun pe blog. Lista continuă. De ce n-aș fi și eu ca toată lumea?!

Nici măcar nu știu ce-o să scriu și cât de des. Și dacă o să mai citească măcar un singur om în afară de soțul meu ce mizerii arunc aici. Ideea nu e să vă număr după ce intrați. Nici să am feedback cu voi și să vă răspund la comentarii. Ideea e să am eu un loc unde să refulez fără să dau explicații. Dacă vă și place și rezonați cu mine, trăim într-o lume perfectă, deci sunteți bineveniți.

Nu reeditez ce-am scris mai sus și  nici nu revin ca să văd dacă-s toate virgulele la locul lor. Scriu treaba asta după ce-am încheiat un articol la fel de banal legat de blocurile anvelopate din Piatra-Neamț.

Da. Sunt acasă. În Piatra-Neamț. Și lucrez la un ziar local care are același nume cu un altul de pe piața de aici. Deci două la fel. Nu știu dacă e cea mai frumoasă slujbă din lume, dar e ce fac acum. Despre ce-am avut și ce-am pierdut, dar și despre ce-am strâns de când se presupune c-am pierdut, într-un post viitor.

Toată viața mi-am dorit să descriu firescul. Păcat că nu s-a găsit încă nimeni să-mi dea și bani pentru asta.  

Sănătate ! 

Anunțuri

4 gânduri despre „Descriu firescul gratis. Prima pagină.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s